Standarde de calitate

Standarde Internationale WMDA 2024

În urma evaluării facută de către Asociația Mondială a Donatorilor de Măduvă (AMDM), Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice i s-a acordat certificarea Benchmark L2, constatându-se că îndeplinește standardele internaționale ale AMDM pentru Registrele de donatori neînrudiți de celule stem hematopoietice. Certificarea Benchmark L2 autorizează Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice să desfășoare următoarele activități:

  • primirea de cereri din ţară și din străinătate pentru utilizarea de celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiţi cu pacienţii;
  • crearea şi gestionarea unei baze de date informatice pe teritoriul României privind persoanele fizice care şi-au dat acceptul pentru a dona celule stem;
  • coordonarea recrutării de donatori voluntari adulți de celule stem hematopoietice;
  • oferirea de suport centrelor de transplant în procesul de identificare de donatori compatibili de celule stem hematopoietice în baza de date proprie şi în baze de date internaţionale.

După parcurgerea unui ciclu de supraveghere de patru ani, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice va putea solicita AMDM certificarea Full Standards, care confirmă  îndeplinirea integrală a standardelor AMDM necesare acoperirii tuturor pașilor dintre recrutarea donatorului și urmărirea donatorului după donarea de celule stem din sânge.